Aventurierul a decis să-şi asume cea mai dificilă misiune a sa de până acum în „Dincolo de limite cu Bear Grylls”, un nou program în şase părţi realizat pentru Discovery Channel, care îl urmăreşte întorcându-se în sălbăticie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Noua emisiune va avea premiera pe Discovery Channel, pe 5 aprilie, de la 21.00, şi va fi difuzată la această televiziune în fiecare duminică, de la aceeaşi oră.
În fiecare episod, expertul în tehnici extreme de supravieţuire va avea o companie surprinzătoare: două persoane dornice să scape de spaime personale care le-au împovărat toată viaţa. Apăsaţi de aceste frici, ei au decis acum să le înfrunte în cel mai direct mod, în cel mai pur stil Bear Grylls.
Potrivit Discovery, „Dincolo de limite cu Bear Grylls” demonstrează că oricine poate trăi aventuri în sălbăticie, oricât de speriat sau de lipsit de experienţă ar fi. Dacă se bucură de pregătirea şi susţinerea potrivită, va reuşi nu numai să supravieţuiască, ci chiar să se simtă excelent în sălbăticie.
Astfel, douăsprezece persoane obişnuite doresc să-şi învingă fobiile mai puţin obişnuite, ajungând în câteva dintre cele mai neprimitoare locuri de pe glob. Reputaţia lui Bear Grylls este în joc în fiecare episod, întrucât el va ajuta doi oameni să-şi înfrunte fobiile şi anxietăţile care le-au condiţionat viaţa. Pe parcursul unei expediţii de trei zile, meticulos planificate, Bear Grylls îl aduce pe fiecare dintre însoţitorii săi în situaţia de a fi testat până la limită şi chiar dincolo de aceasta. Filmând el însuşi de multe ori, pentru a-şi putea dezvălui cele mai ascunse gânduri şi motive de îngrijorare, Bear Grylls apare aşa cum nu a mai fost văzut până acum, potrivit Discovery.
Noul programul îi poartă pe Bear Grylls şi pe însoţitorii săi îngroziţi prin diverse zone sălbatice din Mexic şi Italia. Înălţimile, microbii, păianjenii şi şobolanii sunt doar câteva dintre fobiile cu care se luptă însoţitorii lui Bear în fiecare zi, însă toate sunt imposibil de evitat în aceste locuri deloc primitoare.
Pentru a fi convins că toţi cei prezentaţi în această producţie au lucrat în condiţii de maximă siguranţă şi stare de bine, Bear Grylls a colaborat îndeaproape cu un specialist în terapie comportamentală şi psihologie medicală, care i-a ajutat pe protagonişti să-şi depăşească spaimele cu ajutorul terapiei prin expunere la fobiile specifice.
„Dincolo de limite cu Bear Grylls” este un program produs pentru Discovery Networks International (DNI) de compania betty. Liz Brach este producătorul executiv pentru DNI. Tom Sheahan este producătorul executiv, iar David Harrison este producătorul seriei pentru betty. Oficialul DNI care a comandat această producţie a fost Sarah Davies.
Bear Grylls este unul dintre cele mai celebre nume din domeniul aventurii şi supravieţuirii în sălbăticie. Traseul lui către acest statut de vedetă a început în Marea Britanie, în Insula Wight, unde regretatul său tată l-a învăţat să se caţere pe stânci şi să navigheze cu ambarcaţiuni cu pânze. Antrenat încă de la o vârstă fragedă în arte marţiale, Bear a petrecut trei ani ca soldat în trupele speciale britanice, SAS 21.
Deşi a suferit un accident sărind cu paraşuta în Africa şi şi-a fracturat coloana vertebrală în trei locuri, Bear a înfruntat trei luni de recuperare într-un spital militar, apoi a devenit cel mai tânăr alpinist britanic din lume care a cucerit Vârful Everest. A apărut apoi în seria Channel 4 „Escape to the Legion” şi în şapte sezoane ale seriei Discovery Channel nominalizate la premiile Emmy „Tehnici esenţiale de supravieţuire”, unul dintre cele mai urmărite programe TV de pe planetă, cu o cotă de audienţă estimată la 1,2 miliarde de telespectatori.
În vara lui 2013, Bear a lansat o nouă serie TV, „Bear Grylls: Scapă cu viaţă”, difuzată de NBC şi votată drept programul reality numărul 1 al televiziunii respective, pentru categoria de public 18-49 de ani. Programul a fost urmărit în întreaga lume pe Discovery Channel, în 2014, alături de alte serii ale acestuia: „Bear Grylls: Evadare din infern” şi „Bear Grylls: Clipuri despre supravieţuire extremă”.
Tot în 2014, Bear şi-a completat palmaresul de vedetă TV cu un nou program de aventuri de succes, „Running Wild” pe NBC, în America, dar şi „Insula lui Bear Grylls” şi „Un weekend sălbatic cu Bear Grylls” pentru Channel 4, în Marea Britanie.
Discovery Networks Europa Centrală & de Est, Orientul Mijlociu & Africa (CEEMEA) este o divizie a Discovery Communications, lider mondial pe segmentul televiziunilor cu plată, care ajunge la aproape 3 miliarde de abonaţi în peste 220 de ţări şi teritorii. De peste 30 de ani, Discovery le oferă oamenilor posibilitatea de a-şi explora universul şi de a-şi satisface curiozitatea, prin intermediul brandurilor sale globale de televiziune, în frunte cu Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Investigation Discovery, ID Xtra şi Discovery Science, dar şi prin intermediul unor produse şi servicii comerciale şi educaţionale.
De asemenea, din 2014, Discovery a preluat pachetul majoritar al Eurosport, liderul pan-regional în conţinut sportiv din Europa, Asia Pacific, Orientul Mijlociu şi Africa.
În Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa, 16 branduri Discovery ajung la peste 504 de milioane de abonaţi din 109 de ţări şi teritorii, fiind difuzate în 20 de limbi.
SURSA: Mediafax